Baschetul este unul dintre cele mai iubite sporturi în întreaga lume, fiind dus la rang de artă în Statele Unite ale Americii, acolo unde a și fost inventat. Iată câteva repere pe care numai pasionații le cunosc: A fost inventat de James Naismith. În 1891, James Naismith, profesor de educație fizică la YMCA din Springfield, a Trei culori cunosc pe lume, Amintind de-un brav popor, Ce-i viteaz, cu vechi renume, În luptã triumfãtor. Armonia unui popor o sa o remarcati dupa drapelul sub care traiesc. Majoritar, insa, steagurile au trei culori. Vom vorbi astazi despre cele trei culori ale drapelului Romaniei. Am citit ca au fost culorile Atalantilor. Or fi fost, nu cunoastem. Argesanu spunea ca la evrei Sfantul Duh este un principiu feminin. Si, in fapt, asa este. Ulterior mi-am dat seama că, într-adevăr, chiar trei culori cunosc pe lume: alb, negru şi galben. Şi atât. Am avut această revelaţie când mi s-a relatat dialogul tv pe care Mădălin Voicu l-a avut în direct cu Mircea Lucescu în urmă mai mulţi ani în emisiunea „Milionarii de la miezul nopţii" realizată de Marius Tucă. Trei culori cunosc pe lume Ce le țin de-un sânt odor Sunt culori de-un vechi renume Suveniri de-un brav popor Roșu-i focul ce-mi străbate Inima-mi plină de dor Pentru sânta libertate Și al Va redau aici versurile originale: Trei culori cunosc pe lume Ce le ţin ca sfânt odor, Sunt culori de-un vechi renume Amintind de-un brav popor. Cât pe cer şi cât pe lume, Vor fi aste trei culori, Vom avea un falnic nume, Şi un falnic viitor. Roşu-i focul vitejiei, Jertfele ce-n veci nu pier Galben, aurul câmpiei, Şi-albastru-al nostru cer. c0evb3. Trei culori cunosc pe lume, Amintind de-un brav popor, Ce-i viteaz, cu vechi renume, În luptă triumfător. Multe secole luptară Străbunii noștri eroi, Să trăim stăpîni în țară, Ziditori ai lumii noi. Roșu, galben și albastru Este-al nostru tricolor. Se înalță ca un astru Gloriosul meu popor. Suntem un popor în lume Strâns unit și muncitor, Trei culori cunosc pe lume Am inceput sa ma intreb, de ceva vreme incoace, daca insemnele nationale mai reprezinta ceva pentru individ, in contextul unei globalizari galopante si al unei dorinte - cel putin politice - tot mai acerbe de unificare, daca ne referim macar la spatiul european. Statul dă 700 de lei gratis la peste 4 milioane de români. Banii intră pe card, ce trebuie făcut pentru a-i primi în 2023. Veste bună pentru milioane de români care nu mai fac față scumpirilor actuale. În cursul serii de miercuri, PNL a anunțat că va sprijini financiar o… [citeste mai departe]

trei culori cunosc pe lume